În Bucovina, pădurea şi-a pus amprenta asupra întregii evoluţii istorice, începând cu numele regiunii şi terminând cu comportamentul social al locuitorilor. Aceasta pentru că pădurea, prin perenitatea şi capacitatea de regenerare, prin întinderea şi răspândirea ei, a reprezentat şi reprezintă , nu numai o bogăţie imensă ci şi o componentă esenţială a peisajului istorico-geografic. Dr. ing. R. Ichim, în a sa "Istoria pădurilor şi silviculturii din Bucovina" arăta: "În această zonă se află grînarul pădurilor de molid din ţara noastră, cele mai frumoase şi productive arborete, nu numai de aici ci şi din Europa, cunoscute şi de mult apreciate pentru calităţile deosebite ale lemnului. In mijlocul pădurilor din Bucovina, la Putna, Suceviţa, Voroneţ etc., se găsesc vestigii vechi istorice ale poporului român, al cărui trecut îndepărtat este strîns legat de istoria pădurilor sale. Cunoaşterea trecutului acestor păduri şi a metodelor de gospodărire folosite prezintă interes nu numai pentru generaţia actuală de silvicultori, dar şi pentru cele care urmează. Să nu uităm faptul că silvicultori luminaţi au existat şi în trecut, că această ştiinţă şi artă totodată, care este silvicultura, nu s-a născut numai acum, sau o dată cu noi."

Privită iniţial ca resursă de materii prime, în contextul general al silviculturii europene, pădurii i s-a acordat o atenţie deosebită de către ocupantul austriac. în contextul general al silviculturii europene, pădurii i s-a acordat o atenţie deosebită de către Imperiul Austro-Ungar, de care aparţinea Bucovina din 1775, în 1786 împăratul Iosif al II-lea emiţând

"Orândueala de pădure pentru Bucovina", alături de

"Pravila de vânat".

în acest prim cod silvic în limba română este aşezată piatra de temelie a gospodăririi pădurilor pe baze tehnico-economice avansate. Alături de numeroase principii şi prescripţii de gospodărire, în Pontu 4, intitulat "Strângerea sămânţelor de pădure, păstrarea şi semănatul", găsim un principiu fundamental, la mare modă şi în actualitate, de direcţionare a cercetării ştiinţifice silvice: "Dar la semănătură, este cea mai de treabă şi cea mai de întei regulă aceasta, ca bine să se cumpănească şi să să cerceteze pământul şi firea lui, cărui soiu de lemnu poate să fie mai bunu şi mai priitoriu. Adeasăori arată însuşi firea aciasta, când cineva cercetează soiurile de lemnu cari mai nainte au fost acolo. Insuş starea locului, unde să află pădurile, adecă supt ce climă sântu puse pădurile, duce de mână şi face pe pădurarul cu ştiinţă să poată socoti şi judeca cu siguraţie şi fără greşeală cum trebuie să urmeze la sămănătură şi la alegerea soiului sau de pădure cu folos şi priinţă să să poată sădi, mai vârtos ca pădurarii trebuie să ştie ceea ce este de priinţă, de folosu şi de stricăciune fieştecărui soiu de lemnu".

S-a citat această prevedere, întrucât, pe lângă importanţa excepţională a susţinerii necesităţii unei continue stări de emulaţie până la nivelul personalului tehnic, ea ilustrează principiul adaptării tuturor măsurilor de gestiune forestieră la condiţiile staţionale. Or, se ştie că la ora actuală acest principiu constituie una din laturile importante ale silviculturii ecologice, apropiate de natură

Pădurile Bucovinei odată trecute într-o singură mână, de sub proprietatea mănăstirilor, sub aceea a Fondului religionar ortodox, au constituit un permanent obiect de experimentare la nivel macro, întrucât pe întreg cuprinsul imperiului austro-ungar, foarte rare erau domeniile forestiere de asemenea mărime (227 422 ha).

Astfel în decursul timpului au fost conduse experimente privind:
elaborarea cadastrului forestier (1854);
eliminarea şi regularizarea servitu'ilor (1853-1874);
delimitarea rezervaţiilor: 19 657 ha păduri de protecţie (1910);
metodele de amenajare a pădurilor;
suprafaţa şi structura unităţilor de gestiune forestieră;
dotarea cu instalaţii de transport;
dotarea cu instalaţii de comunicaţii;
modalităţile de exploatare, prelucrare şi comercializare a lemnului.

Toate obiectivele au fost îndeplinite printr-o vastă operă de pionierat, în aşa fel, încât înainte de primul război mondial, Bucovina constituia un model sub raportul gospodăriei silvice, inclusiv pentru alte provincii ale imperiului, care aveau o tradiţie mai veche in această ramură.

Debutul cercetării silvice, în adevăratul sens al cuvântului este menţionat de către Zachar, A. şi Guzman E. (1901): "Astfel s-au făcut de la 1890 încoace, parte s-au şi terminat, pe la administraţiunile silvice şi domeniile, fel de fel de experimentaţiuni, precum curăţiri, lămuriri, crescere şi cultură, apoi încercări pentru alcătuirea tablourilor de cifre de formă şi tablourile de masă. La 1888 s-a înfiinţat în Bucovina, Staţiunea de experimentaţiuni silvice ... provinţa aceasta s-a împărţit în trei teritorii silvice de experimentaţie ... " 

Motorul promovării cercetării ştiinţifice în Bucovina a fost Serviciul de Amenajarea Pădurilor din cadrul Administraţiei Fondului Religionar Greco-Oriental condus cu deosebită competenţă de mari specialişti între care amintim numai pe inginerul Franz Czech. Acesta a urmărit între altele adaptarea metodelor de amenajare, regenerarea pădurilor virgine, crearea arboretelor amestecate, orânduirea în spaţiu a tăierilor.