În cei 50 de ani de existenţă, Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului a cunoscut mai multe forme de organizare.

În 1956 Staţiunea s-a transformat în Punct Experimental, cu sediul în comuna Pojorâta, întrucât ocoalele silvice experimentale au dispărut ca formă de organizare, iar inginerul cu cercetarea de la Ocolul silvic Pojorâta a preluat conducerea unităţii de producţie III Valea Putnei, pentru care răspundea de toate categoriile de lucrări, inclusiv cele de cele de cercetare. În 1962, Punctul Experimental Pojorâta a trecut sub controlul Staţiunii I.N.C.E.F. Suceava.

Prin ordinul nr. 159/13.12.1966, emis de directorul I.N.C.E.F., punctul experimental I.N.C.E.F. Pojorâta este scos de sub controlul şi coordonarea staţiunii de la Suceava şi devine o unitate cu "organizare proprie de sine stătătoare”, subordonată direct conducerii din centrala I.N.C.E.F. Bucureşti. Totodată se stabileşte că această unitate "va efectua cercetări numai în domeniul culturii, selecţiei şi protecţiei molidului”. Ca urmare, acest ordin poate fi considerat "certificatul de naştere” al Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului, formă în care unitatea avea să dăinuie până în prezent, deşi ordinul face referire la "Punctul experimental Pojorâta”, iar în actele oficiale din anii imediat următori s-au folosit diferite denumiri precum: Punctul Experimental Câmpulung Moldovenesc, Staţiunea Experimentală Câmpulung Moldovenesc, Staţiunea de Cercetări Forestiere Câmpulung Moldovenesc şi altele. Denumirea de Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului Câmpulung Moldovenesc a fost folosită în mod consecvent în actele oficiale abia din 1970, după ce sediul staţiunii se mutase (în 1969) de la Ocolul silvic Iacobeni (unde fusese stabilit provizoriu prin ordinul menţionat anterior), la Câmpulung Moldovenesc, str. Tudor Stefanelli nr. 1. Din acelaşi an, în subordinea Staţiunii de Cultura Molidului s-au aflat şi Punctele Experimentale de la Topliţa şi Iaşi, precum şi baza materială de la Hemeiuş-Bacău, la care s-a adăugat, în 1971, uscătoria de conuri de la Sadova.

În urma reorganizării din 1974 a Institutului de Cercetări, Studii şi Proiectări Silvice, pe baza decretelor nr. 162/1973, 297/1973 şi 139/1974, s-a înfiinţat Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, cu o filială la Câmpulung Moldovenesc care avea în componenţa sa Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului, subunităţile aflate anterior în subordinea staţiunii, precum şi păstrăvăria Tarcău. Prin "Programul naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976-2010”, I.C.A.S. se organizează pe 6 filiale zonale, filiala Moldova cu sediul la Hemeiuş-Bacău incluzând şi Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului Câmpulung Moldovenesc. În baza aceluiaşi program, adoptat prin legea nr. 2/1976, la 1 iulie 1977 staţiunea a fost înzestrată cu Ocolul silvic (experimental) Tomnatic - alcătuit din două unităţi de producţie (I Demacuşa şi VI Tomnatic), preluate de la ocoalele silvice Moldoviţa şi respectiv Pojorâta -până în anul 2003. Adăugându-se noul ocol la uscătoria Sadova, s-a constituit în cadrul staţiunii o secţie de producţie, care a funcţionat sub această denumire până în  2 ianuarie 1979. De la această dată şi până în 1990, când uscătoria a fost vândută, aceasta a fost integrată în Ocolul silvic Tomnatic. În 1988, în cadrul staţiunii a luat fiinţă şi un colectiv de proiectare (amenajarea pădurilor), care a funcţionat însă numai până în 1991. După desfiinţarea organizării pe filiale a institutului în 1990, staţiunea a fost şi este în subordinea directă a centralei I.C.A.S. Bucureşti.