RAPORTUL
DE MONITORIZARE ȘI EVALUARE A
RISCULUI
DIN ROMÂNIA PE LUNA
2. Rezultate obținute pentru luna octombrie
2003
Harta
cantitatilor de precipitatii cazute în luna octombrie 2003 în ocoalele silvice
din România
Luna octombrie a anului 2003 s-a caracterizat prin căderi
abundente de precipitații în toate regiunile țării dar mai ales în jumătatea
de vest. Cele mai mari cantități de precipitații, depășind 150 mm, s-au înregistrat
în nordul Carpaților Orientali, în nord-vestul țării
și în partea vestică a Carpaților Meridionali. In mod excepțional asemenea cantități
de precipitații s-au înregistrat și în ocoalele silvice din jurul Bucureștiului.
Pe arii extinse din vestul țării, centrul Transilvaniei și Câmpia Română și
Oltenia, precipitațiile căzute în luna octombrie au depășit 100 mm ceea ce
a condus la acumulări importante de apă în sol care au refăcut rezerva de
apă în primii 20 40 cm. Cantitățile cele mai mici de precipitații (dar care
se apropie de media multianuală a lunii octombrie sau chiar o depășesc (s-au
înregistrat în Câmpia Moldovei și nordul Dobrogei.
Luna octombrie este
caracterizată ca o lună cu precipitații scăzute dar ceva mai mari decât în
luna septembrie. In luna octombrie cantitățile medii cele mai mari de precipitații
se înregistrează în zona montană cu valori cuprinse între 70 100 mm în nordul
Carpaților Orientali și nordul Olteniei. Valori
cu 10 20 mm mai scăzute se înregistrează în restul lanțului carpatic la
altitudini de peste 500 m. In zona colinară și de câmpie valorile medii multianuale
înregistrate în luna octombrie au valori cuprinse între 40 și 60 mm, valorile
mai mari înregistrându-se în Câmpia de Vest și în centrul Transilvaniei. Cele
mai mici precipitații medii în luna octombrie se înregistrează în Moldova
la est de Siret precum și în Delta Dunării și sudul
Dobrogei.
Harta
deficitului/excesului de precipitatii înregistrat în luna octombrie 2003
în ocoalele silvice din România
Din analiza hărții în
care s-au reprezentat deficitul/excesul de precipitații înregistrat în luna
octombrie se constată că în majoritatea ocoalelor silvice din țară precipitațiile
căzute au fost în exces față de media multianuală. Cele mai mari valori excedentare
(50 150 mm) s-au înregistrat în Carpații Meridionali,
Muntenia, Banat, Câmpia de Vest și nord-vestul țării. Singurele zone în care
precipitațiile au înregistrat un ușor deficit de 10 30 mm se află în nordul
Carpaților Orientali și în Delta Dunării.
Din analiza hărții în care s-au reprezentat cantitățile
relative de precipitații (calculate în % din valoarea medie multianuală) se
observă că, în cea mai mare parte a teritoriului țării, cantitățile de precipitații
căzute au depășit cu 50 100% valoarea medie multianuală; în vestul țării,
sudul Transilvaniei, Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Dobrogei și estul Moldovei precipitațiile căzute au fost de
cel puțin două ori mai mari decât media multianuală a acestei luni. Singurele
zone în care precipitațiile s-au apropiat
de normal sau au fost mai mici decât aceasta se află în nordul Moldovei și pe clina estică a Carpaților
Orientali precum și în Delta Dunării.
Harta
indicelui standardizat al precipitatiilor (SPI) în luna octombrie 2003 în
ocoalele silvice din România
Indicele standardizat
al precipitațiilor calculat pentru luna octombrie 2003 și reprezentat pe harta
ocoalelor silvice indică un regim al precipitațiilor foarte ploios nemaipomenit
de ploios în majoritatea ocoalelor silvice din jumătatea de sud și
de vest a țării. Astfel, pe arii extinse din D.S. București,
Teleorman, Olt, Dâmbovița, Hunedoara, Caraș Severin,
Bihor și Satu Mare, regimul precipitațiilor a fost excesiv de ploios
sau chiar nemaipomenit de ploios. Din comparația cu lunile anterioare
când în aceste zone s-au înregistrat luni la rând deficite foarte importante
rezultă cu pregnanță caracterul foarte fluctuant al regimului precipitațiilor
și riscurile locale de apariție a secetelor excesive sau inundațiilor neașteptate
cu efecte negative nu numai asupra pădurilor ci și asupra altor componente
ale sistemului socio-economic. In jumătatea de est a țării cuprinzând și arii
extinse din Carpații Orientali regimul precipitațiilor
a fost aproape normal, excepție fac ocoalele silvice din D.S. Iași,
Vaslui și Constanța în care regimul precipitațiilor a fost moderat ploios
extrem de ploios.
Calculul indicelui standardizat
al precipitațiilor cumulate din lunile octombrie și septembrie ale anului
2003 evidențiază foarte clar două zone cu caracteristici diferite. Astfel
în jumătatea de sud a țării regimul precipitațiilor a fost moderat ploios
nemaipomenit de ploios iar în jumătatea de nord aproape normal sau
chiar moderat ploios în D.S. Iași, Oradea, Sibiu și Vrancea. Cele mai
mari valori ale indicelui SPI 2 s-au înregistrat în Câmpia Română, sudul Dobrogei și nordul Olteniei unde pe arii extinse acesta s-a
caracterizat ca fiind excesiv de ploios nemaipomenit de ploios.
Harta
indicelui standardizat al precipitatiilor (SPI) pe ultimele trei luni (octombrie
-august -iulie 2003)
în ocoalele silvice din România
Evidențiază aproape
aceleași caracteristici ca și SPI 2 cu zone extinse din Oltenia, Muntenia
și Dobrogea în care s-au înregistrat un regim al precipitațiilor în ultimele
3 luni foarte ploios nemaipomenit de ploios. In jumătatea de nord
a țării regimul precipitațiilor în ultimele 3 luni a fost aproape normal
cu excepția unor ocoale silvice din Câmpia Transilvaniei (Dej, Gherla, Cluj,
Turda) și Carpații Occidentali (O.s. Gilău, Someșul Rece, Huedin,
Beliș, Gârda, Aleșd)
și din nordul Moldovei (O.s. Darabani, Dorohoi, Botoșani, M. Eminescu, Marginea, Putna,
Falcău) care s-au caracterizat printr-un regim foarte
secetos moderat secetos. In cea mai mare parte a teritoriului regimul
precipitațiilor cumulate pe 3 luni s-a apropiat de normal.
Harta
indicelui standardizat al precipitatiilor (SPI) pe ultimele 6 luni în
ocoalele silvice din România
Din analiza distribuției
valorilor indicelui standardizat al precipitațiilor cumulate în perioada mai
octombrie care coincid cu sezonul de vegetație se constată că regimul precipitațiilor
a fost foarte secetos extrem de secetos în majoritatea ocoalelor
silvice din nord- vestul țării (D.S. Satu Mare, Baia Mare, Sălaj, Cluj,
Zalău și Oradea). Pe arii extinse cuprinzând aproape toată Transilvania și Carpații
de Curbură, precum și local în Clisura Dunării și
nordul Moldovei regimul precipitațiilor în sezonul de vegetație 2003 a fost
moderat secetos foarte secetos. In restul teritoriului cuprinzând
practic tot lanțul carpatic și zona extracarpatică
din Moldova, Muntenia, Dobrogea și Banat regimul precipitațiilor a fost aproape
normal.
Calculul indicelui standardizat al precipitațiilor calculat
pe ultimele 12 luni anterioare din septembrie 2002 octombrie 2003 evidențiază
un regim foarte secetos excesiv de secetos în tot bazinul Transilvaniei
cu o prelungire în Carpații de Curbură și în nordul
Carpaților Orientali. Alte zone în care regimul precipitațiilor
în ultimele 12 luni a fost foarte secetos extrem de secetos se află în Clisura
Dunării, sudul Olteniei, estul Bărăganului și nordul extrem al Moldovei. In
restul teritoriului regimul precipitațiilor în ultimele 12 luni a fost aproape
normal cu excepția câtorva zone cuprinzând D.S. Olt, sudul Dobrogei și sudul Moldovei unde regimul precipitațiilor s-a
caracterizat ca fiind moderat ploios foarte ploios (O.s.
Hanu Conachi, Tecuci, Focșani, Basarabi,
Caracal, Slatina și Tr. Măgurele). Ultimele 12 luni au înregistrat cel mai
sever regim de precipitații (excesiv secetos) în ocoalele silvice Gherla,
Bistrița, Someșul Rece, Gârda, Orșova și Brașov.
In luna octombrie evapotranspiratia potentiala se diminueaza
mult ca urmare a scaderii temperaturii si insolatiei în special în zonele
joase în care frecvent ceturile devin dominante limitând mult evapotranspiratia.
In mod aproape surprinzator în aceasta luna valorile maxime ale evapotranspiratiei
se înregistreaza în zona montana si colinara în care desi temperatura medie
este relativ scazuta insolatia si vântul intensifica pierderile de apa prin
evapotranspiratie pâna la 50 60 mm. Valoarea medie a evapotranspiratiei
pentru aceasta luna este de 20 40 mm. In luna octombrie valorile cele mai
reduse s-au înregistrat în sudul Câmpiei Române, nordul Carpatilor Orientali
si în Câmpia de Vest si sudul Transilvaniei. Valorile cele mai ridicate ale
evapotranspiratiei 50 60 mm s-au înregistrat în Carpatii Occidentali, Carpatii
Meridionali si local în Baragan, Podisul Babadag si în Subcarpatii Moldovei.
Harta
rezervei de apa din sol pentru luna octombrie 2003 în ocoalele silvice din România
Din analiza distribuției
precipitațiilor efective (P-ETP) înregistrate în luna octombrie 2003 se constată
că în majoritatea regiunilor țării ca urmare a precipitațiilor căzute rezerva
de apă din sol a crescut teoretic cu peste 40 l/m2 în toate regiunile
țării cu excepția câtorva ocoale silvice din D.S. Botoșani, Ialomița și Tulcea,
unde acumulările de apă în sol au fost neglijabile. Cele mai mari valori ale
precipitațiilor efective s-au înregistrat în nord-vestul țării și în sud-vest
(în special în nordul Olteniei) și au avut valori cuprinse între 80 140
mm. Ţinând cont de caracterul torențial al precipitațiilor înregistrate
se apreciază că doar o mică parte dintre acestea (20 50%) s-au infiltrat
în sol, cea mai mare parte pierzându-se prin scurgeri la suprafață.
- Simularea evoluției
indicilor standardizați ai precipitaților pentru luna noiembrie 2003 calculați
pentru ultimele 2 3 și respectiv 6 luni în urmă (din noiembrie)
în 5 ipoteze de prognoză
- Ipoteza 1 - Precipitațiile
anticipate pentru luna noiembrie reprezintă 50% din media multianuală a lunii
noiembrie
SPI2 va arăta
următoarele regimuri de umiditate în ecosistemele forestiere din România :
Aproape normal în majoritatea
regiunilor țării cu excepția ocoalelor silvice din Muntenia (între Argeș și
Jiu) și Banat unde regimul va fi moderat ploios.
SPI3 va
arăta următoarele regimuri de umiditate în ecosistemele forestiere
din România :
Aproape normal în majoritatea regiunilor
țării situate la nord de o linie imaginară ce unește Arad de Oradea. La sud
de această linie regimul precipitațiilor va fi moderat ploios până
la excesiv de ploios, în special în Câmpia Română și sudul Dobrogei.
SPI6 va arăta un
regim extrem de secetos în colțul de nord-vest al țării, moderat
secetos foarte secetos în toată Transilvania, Clisura
Dunării, Depresiunea Brașovului și Carpații de Curbură,
și un regim aproape normal în restul țării.
- Ipoteza I1 - Precipitațiile
anticipate pentru luna noiembrie reprezintă 75% din media multianuală a lunii
noiembrie
SPI2 va arăta un
regim aproape normal în majoritatea regiunilor țării, moderat ploios
foarte ploios în Câmpia de Vest, Banat, Caral
Severin, Muntenia și în sudul Transilvaniei (D.S.
Sibiu).
SPI3 va arăta un
regim aproape normal în jumătatea de nord a țării cu nuanțe de moderat
ploios foarte ploios în sudul Moldovei și sudul Transilvaniei. In această
ipoteză indicele SPI 3 va arăta pentru toată jumătatea de sud a țării un regim
foarte ploios excesiv de ploios.
SPI6 va arăta un
regim foarte secetos în nord vestul țării și sud-estul Transilvaniei,
moderat secetos în majoritatea ocoalelor silvice din vestul și sud-estul
Transilvaniei, inclusiv în Carpații și Subcarpații
de Curbură. In restul teritoriului regimul precipitațiilor va fi aproape
normal. Evidențiem însă, local, anumite ocoale situate în Clisura
Dunării și sudul Olteniei, precum și în nord-estul țării în care regimul precipitațiilor
pe șase luni va fi moderat secetos foarte secetos.
- Ipoteza II1 - Precipitațiile anticipate pentru
luna noiembrie reprezintă 100% din media multianuală a lunii noiembrie
SPI2 va arăta un regim aproape
normal în jumătatea de nord-est a țării și moderat ploios foarte
ploios în jumătatea de sud-vest a țării. Remarcăm zone excedentare în
precipitații în Câmpia de Vest, Banat și Teleorman.
SPI3 diferențiază, în această ipoteză,
jumătatea de nord a țării cu un regim aproape normal al precipitațiilor
și jumătatea de sud cu un regim care se va caracteriza ca fiind foarte
ploios excesiv de ploios în special în Câmpia Română și sudul Dobrogei.
SPI6 va arăta un regim aproape
normal în toată țara cu excepția zonei de nord-vest și Carpații
de Curbură în care regimul precipitaților va fi foarte secetos moderat
secetos. De asemenea în această ipoteză în unele ocoale din zona centrală
a Moldovei, sudul Dobrogei, Teleorman și Caraș
Severin se vor putea înregistra regimuri ale precipitațiilor
moderat ploios foarte ploios.
- Ipoteza 1V - Precipitațiile
anticipate pentru luna noiembrie reprezintă 125% din media multianuală a lunii
noiembrie
SPI2 în această ipoteză regimul
precipitațiilor va fi moderat ploios foarte ploios în majoritatea
regiunilor țării cu excepția lanțului carpatic, a Bărăganului și a Dobrogei
de nord unde regimul se va apropia de normal.
SPI3 va pune în evidență un regim
al precipitațiilor moderat ploios excesiv ploios în toată jumătatea
de sud a țării și în Câmpia de Vest și aproape normal în rest.
SPI6 va evidenția o zonă mai restrânsă
cu un regim foarte secetos în nord-vestul țării și în Carpații
de Curbură și un regim aproape normal în rest, cu excepția câtorva
ocoale din sudul Dobrogei, centrul Moldovei și Muntenia
unde regimul ar putea fi caracterizat drept foarte ploios în această
ipoteză.
- Ipoteza V - Precipitațiile
anticipate pentru luna noiembrie reprezintă 150% din media multianuală a lunii
noiembrie
SPI2 va arăta un regim moderat
ploios extrem de ploios în majoritatea regiunilor țării cu excepția
Carpaților Orientali în care regimul prognozat va
fi apropiat de normal.
SPI3 diferențiază zone foarte întinse
din Muntenia, Moldova și Câmpia de Vest în care regimul precipitațiilor va
fi foarte ploios excesiv de ploios și zone mai reduse localizate
în nordul Carpaților Orientali, nordul Moldovei
și Câmpia Transilvaniei în care regimul precipitațiilor va fi aproape normal.
SPI6 indică și pentru această ipoteză
o zonă foarte secetoasă moderat
secetoasă cuprinzând D.S. Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Zalău și Brașov,
în restul țării prognozându-se indici
care reflectă un regim aproape normal sau moderat ploios în
majoritatea regiunilor țării.
- Prognoza precipitațiilor pentru luna noiembrie 2003 în ocoalele silvice
din România
Luna noiembrie se va caracteriza prin trei valuri
de precipitații care vor fi înregistrate la începutul lunii (31 octombrie
- 2 noiembrie), în perioada 10 17 și după 27 noiembrie. Cuantumul cantităților
de precipitații se estimează că nu va depăși media multianuală și de aceea
considerăm că cea mai plauzibilă prognoză este cea realizată în ipoteza III
prezentată anterior.
La sfârșitul sezonului de vegetație 2003 putem
considera că anul 2003 se aseamănă foarte mult cu anul 2002 caracterizat prin
precipitații deficitare în prima jumătate a anului și mult peste normal în
timpul toamnei.
Întocmit, Procesare date,
Responsabil site,
Dr.
ing. Ion BARBU Dr. ing.
Ionel POPA Ing. Marius TEODOSIU